“Scumpă cafeaua, la terasa asta”, spuse Becilescu aşezîndu-se pe unul dintre puţinele locuri libere de la cea mai rîvnită cafenea din oraş. “Scumpă, dar merită”, continuă el, gîndindu-se mai mult la faptul că acum era tolănit la o masă bună, cu vedere la “spectacolul străzii”.

E bine să stai degeaba, mai ales cînd îţi vin şi bani pentru asta. Cam la asta se gîndea Becilescu acum, tolănit letargic pe scaunul din nuiele al terasei. îi plăcea să admire freamătul străzii, du-te-vino-ul prin care se perindau fel de fel de oameni prin faţa ceştii sale de cafea, pe care o tot ţuca de o jumătate de oră.

trebuia să se obişnuiască: acum fusese propus ca şef la Direcţia Sanitară din Cluj – o instituţie mică, dar ieşea şi de acolo nişte bani. Mă rog, nu că banii l-ar interesa; important pentru el e salariul, or mai fi nişte contracte pentru firmele pretene “de la partid”, dar ce conta pentru el era să ajungă banu, în ziua de salar, în teşchereaua sa.

dacă era s-o zicem pe aia dreaptă, Becilescu n-avea nici în clin nici în mînecă cu Direcţia Sanitară – adică avea, dar cam cît are jumătate populaţia Clujului, care a făcut facultatea înainte de Revoluţie şi s-a trezit ingineră. Că pe atunci ăştia erau la mare căutare.

Becilescu a tocmit un frăierel cu 200 de lei să-i facă un proiect de management pe care a dat o geană înainte de concursul pe post, cît să fie în temă cu el; n-avea temeri, ştia deja că postul e al lui încă dinainte să fie organizat concursul: apartenenţa la partid îi garanta deja salarul şi se vedea tolănit în fotoliul de director, la fel cum acum vegetează pe scaunul terasei.

peste cinci minute fu deranjat însă de chelner, care-l pofti afară; aşteptau alţii la rînd să se afişeze în vitrină.

PS faceţi o faptă bună: cumpăraţi o clătită de la Hădean pentru o cauză nobilă.