Mărirea nesimţită şi populistă a salariilor profesorilor cu 50%, votată cu cîte două mîini, are şi părţile ei bune. Printre altele, a adus trafic şi o dezbatere sănătoasă unui post de-al meu pe tema salariilor. Drept răsplată pentru cititorii care caută pe internet informaţii despre banii profesorilor, fapt care a dus postul respectiv pe a treia poziţie în Google, oferim mai jos o reeditare. Dacă doriţi să revedeţi.

De fapt subiectul principal sunt comentariile, care vin în mare parte de la oameni din sistem, şi care arată realitatea aşa cum o văd profesorii, nu politicienii sau autorii de bloguri. Informaţii care m-au determinat să-mi nuanţez afirmaţia (nuanţă pe care unii dintre comentatori n-au prins-o pentru că s-au grăbit să citească prima frază şi să sară direct la comentarii).

…

Unde s-a mai văzut loc de muncă unde lucrezi doar cinci ore pe zi, ai trei luni de vacanţă pe an, plătite în avans, başca săptămîni libere de paşte şi crăciun?

personal m-am săturat ca de fiecare dată cînd începe şcoala să aud aceleaşi tînguieli:nu ne ajung banii, nu ne descurcăm cu salariul, trebuie să ne îmbrăcăm de la second, ba chiar răs-zgîriata placă “noi trebuie să-i învăţăm pe copii” etc.

nu contest rolul de formatori pe care îl au învăţătorii şi profesorii. Au un rol foarte important în societate. Dar de aici şi pînă la a aproba aceeaşi atitudine protestatară an de an mi se pare caaaale lungă.

nici în acest an n-a fost altfel. Profesorilor le-au trebuit proteste, bine măcar că n-au făcut grevă şi au manifestat paşnic cu nuştiuce banderolă.

e clar, angajamentul guvernării a fost altul decît se regăseşte acum în buzunarul angajaţilor din învăţămînt. Dar eu nu înţeleg un aspect: în loc să facă gura cît o şură de fiecare dată cînd începe şcoala, de ce nu dau, domne, în judecată Ministerul Educaţiei pentru că nu şi-a îndeplinit angajamentele promise? În acest fel, instanţa va obliga la repararea situaţiei fără să se ajungă la scandaluri publice şi fără ca imaginea profesorilor să fie pătată în faţa comunităţii.

să ne înţelegem: nu vorbesc în necunoştinţă de situaţie. Tatăl meu a fost învăţător pînă cînd s-a pensionat, am un proieten bun care e profesor de informatică. Nici unul dintre ei nu s-a plîns pînă acum de faptul că nu ar avea condiţii bune. Ba chiar se bucură, pentru că în mod evident statutul lor e mult superior mediei salariaţilor din Românica, cel puţin dacă vom calcula cîţi bani primesc pentru fiecare oră muncită (în acest caz, din cinci ore lucrate pe zi vom scădea una, care reprezintă suma pauzelor de recreaţie. Va trebui să scădem şi cel puţin două luni pe an, cînd şcolile sunt închise).

Acum să vă văd, zmeilor, ăştia care protestaţi pentru că nu mai puteţi de atîta bine! Vă plîngeţi că aveţi salarii mici, deşi eu nu ştiu pe nimeni care să ia mai puţin de 1.000 lei*! Strigaţi că vreţi salarii indexate cu 50% pe an, deşi cred că nicio categorie profesională din ţara asta n-a avut tupeul să ceară un asemenea procent, necum să-l primească! Vă tînguiţi că nu vă ajung banii de haine şi mîncare, deşi eu mă întreb: pantofarii de la Clujana sau cabliştii de la ACE Cluj cum se vor fi descurcînd? Vă plîngeţi, dar voi lucraţi în medie cinci ore pe zi şi nu ştiţi cum e să lucraţi noaptea între 23 şi 7, o lună întreagă, pentru bani mai puţini decît primiţi voi!
veţi răspunde “domn’e, eu am făcut facultate, am nişte pretenţii”. Perfect adevărat. Dar domnilor, e plină ţara de taximetrişti licenţiaţi, de vînzători de kebab cu diplomă universitară, sau de croitorese cu licenţă în cineştiece ştiinţă.

Nu înseamnă că aprob această situaţie cînd vă invit, frumos, să coborîţi din turnul vostru de fildeş şi să vedeţi că sunt milioane de oameni în ţara asta care o duc mult mai rău decît voi, dar care nu au portavocea sindicală şi pretenţiile exagerate pe care le aveţi voi, onor profesorilor!

UPDATE: am anticipat întrucîtva că voi primi reacţii împotriva poziţiei mele, dar am suficient discernămînt acum ca să recunosc că m-am înşelat, cel puţin parţial. M-am bazat pe percepţia publică referitoare la salariile profesorilor, şi care arăta, ca cifre absolute, că salariile nu sunt atît de mici pe cît clamează sindicatele. Totuşi între timp m-am mai deşteptat, am văzut şi nişte înscrisuri, şi pot afirma că salariile sunt într-adevăr mici. ceea ce nu scuză vocalizele sindicatelor. Căile de îmbunătăţire a remuneraţiei profesorilor nu ar trebui să includă constrîngerea civică ci, de exemplu, acţionarea în instanţă.