Postat de: mihai | mai 27, 2008

Transport de valori, îngenuncheat de haosul din Cluj

EXCLUSIV. Un transport mega-secret de valori al Băncii Naţionale a României pentru sucursala din Cluj,

escortat de nu mai puţin de 20 de jandarmi înarmaţi şi de maşini ale Jandarmeriei a fost îngenuncheat azi de haosul traficului clujean. (fotografii în corpul textului).

Cel puţin o oră i-a trebuit convoiului să intre pe strada Brătianu. De nevoie, maşinile au blocat str. Universităţii, cît au aşteptat să li se elibereze drumul. Este vorba de o porţiune mică, de la intersecţie pînă la nr. 3, adică mai puţin de 30 de metri, parcurşi numai după ce Poliţia Primăriei a ridicat maşinile parcate pe ambele părţi ale carosabilului, pe o stradă cu sens unic.

Convoiul format din patru maşini a intrat pe sens interzis, fără ca asta să fie o problemă pentru duiumul de agenţi constatatori ai Poliţiei Comunitare şi ai Poliţiei Rutiere prezenţi la faţa locului!

Am ajuns pe la 11.30 în zonă. Am făcut cîteva fotografii. Jandarmii m-au somat să mă opresc. “Şi vă rog să ştergeţi pozele”. “Domnule, dacă-mi spui de ce aş fi obligat să nu mai fac cadre, am să mă opresc. Sunt pe spaţiul public”. “Lăsaţi, că avem şi căi legale”. Pînă la urmă m-am oprit, că nu mai conta.

Am revenit după vreo oră, timp în care convoiul aşteptase ca poliţiştii comunitari să ridice maşinile parcate aiurea. Am asistat la scenă pînă cînd convoiul de două maşini blindate, plus două ale Jandarmeriei şi cei 20 de jandarmi, au intrat în parcarea de pe Brătianu 3. Asta a atras atenţia escortei. Unul dintre ei a venit la mine, care asistam paşnic pe partea opusă a străzii.

“Bună ziua, căpitan mamacircului, vă rog să-mi prezentaţi un act de identitate”. I l-am oferit (atenţie deci, i-am dat cartea de identitate şi nu legitimaţia de ziarist). A buchisit pe un carneţel datele mele de identificare, timp în care s-au mai strîns doi jandarmi.

“Eu vă ofer un act, dar vreau să-i legitimaţi şi pe domnii care stau aici lîngă mine şi asistă. Măsuraţi cu aceeaşi oca”, le-am zis.

“Ei n-au făcut poze”.

“Şi eu, dacă am făcut, mă fac vinovat de vreun delict? Sigur că nu. Sunt pe spaţiul public, unde pot să stau şi în cap. Şi chiari şi aşa, nici nu puteţi proba că am făcut fotografiile de care vorbiţi”.

“Nici dumneavoastră nu puteţi dovedi că NU le-aţi făcut”, zice al doilea (ce mama lu peşte?? las-o şi-n fasole! :) ) ).

“Domn’e, eu sunt nevinovat pînă la proba contrarie”.

“No haideţi că nu ne certăm”.

Deci, pentru cei neştiutori: dacă aţi făcut poze pe spaţiul public, indiferent la ce (că aici, cică era obiectiv strategic. Maşina nu e obiectiv strategic buey! Sediul BNR Cluj poate, dar maşinile nu!), dacă un poliţist sau un jandarm vă cere să ştergeţi pozele nu doar că nu sunteţi obligat să vă conformaţi, ci nu sunteţi nici obligat să i le arătaţi. Aparatul foto (sau mobilul, în cazul meu), e proprietate privată iar legiuitorul nu poate dispune de el cum doreşte fără acceptul proprietarului.

Directorul sucursalei BNR Cluj, Grigore Bîce, pentru Cetăţeanul Clujean: “Nu putem spune ce s-a aflat în maşini pentru că este secret”. Acesta a fost singurul comentariu oficial al BNR pe această temă. La întrebarea dacă măcar este o situaţie obişnuită sau una excepţională, având în vedere desfăşurarea de forţe armate (în toată regula!) , directorul BNR Cluj s-a eschivat, de asemenea. “Nici asta nu vă pot răspunde. Este secret”, a conchis Bîce. Raimonda Boian, purtător de cuvînt al Primăriei Cluj Napoca, pentru Cetăţeanul Clujean: “Traficul pe strada Brătianu se supune unei legi speciale a circulaţiei. Este infracţiune să blochezi circulaţia în zonă”.

Într-un final, ca să vă faceţi o idee despre locul faptei: e în aceeaşi zonă în care Iulian Haba (CityNews) a fost amendat pentru parcare neregulamentară.


Răspunsuri

  1. Am trecut şi eu p-acolo ş-am văzut spectacolul. N-ai fost singurul luat la rost pentru fotografiat. Oricum, uită-te şi pe http://citynews.ro/Centrul-Clujului-strangulat-de-dubele-BNR+9812

  2. No ..vezi daca nu ai avut la tine un scanner cu infra-red, sa vezi ce se ascunde in masinile alea!!

  3. No, hai accepta-mi commentul sa se vada ca o fost, la vremea aia, stire pe Citynews cu masinile gigant!


Lasă un răspuns

Răspunsul dvs.:

Categorii