ce rost au agenţii imobiliari în lumea asta? le-a găsit cineva vreun sens în viaţa asta mizerabilă, altul decât căpuşarea fără scrupule a fostului respectiv viitorului proprietar de imobil?
la ce e bun un agent imobiliar? ce poate el să facă şi nu poate vânzătorul respectiv cumpărătorul imobilului (în afara încasării comisionului)?
nu e niciun secret: Clujul are cele mai multe agenţii imobiliare din toată provincia. e întrecut doar de bucureşti. Nu ştiu cîte sunt exact, dar cu siguranţă sunt cîteva sute. din astea, multe sunt firme de apartament, în care lucrează administratorul firmei cu soţia, care şterge biroul de praf, sau poate doi asociaţi. care s-or gîndit că pot scoate un ban uşor cumpărînd Piaţa de la A la Z înainte să apară pe tarabe şi stînd călare pe telefon lunea seara, ca să fure ofertele şi să se interpună între cel care vinde şi cel care, în ziua următoare, va suna ca să cumpere.
a, şi am mai găsit un rost: umflarea artificială a pieţei imobiliare. (surse de pe piaţă spun că:) proprietarul unui apartament din Mănăştur vrea să-l vîndă la 40.000 euro. preţul pieţei e de cel puţin 60.000 de euro. Ce zice agentul, atunci? “de ce să-l vindem la suma aia, cînd putem scoate nişte bani în plus?Ia să umflăm noi preţul”. iar diferenţa se împarte, iar agentul îşi îngroaşă jeburile, iar preţul pieţei mai saltă puţin.
să nu uităm de dubla comisionare: sugativa nu se mulţumeşte să scoată un comision de la cel care a publicat anunţul (fie că e cumpărător, fie vînzător), ci mulge şi cealaltă parte de un procent din bani.
aşadar: e util agentul? e nevoie de un interpus între vînzător şi cumpărător? e nevoie de cineva care să redacteze un contract de vînzare-cumpărare, care şi ăla e tipizat?
Răspunsul la întrebarea ta din final e simplu: da
Îţi recomand doar să încerci să cumperi/vinzi un apartament.
Dacă vei reuşi fără agenţi, te felicit!
Dacă nu, îmi vei da dreptate
De: Vasile Racoviţan pe martie 16, 2008
la 8:33 pm
să-l cumperi nu poţi, decît de la agenţi, care se interpun, căpuşele mamei lor.
să-l vînd nu pot pentru că nu am ce.
dar ştiu alţii care au vîndut / cumpărat foarte bine şi fără să apeleze la agenţi.
normal: PENTRU CE să apeleze la ei?
De: prodan pe martie 16, 2008
la 9:08 pm
nu lucrează. îşi dă doar cu părerea.
De: fanitza pe martie 17, 2008
la 6:26 am
Am lucrat aproape un an si jumatate in imobiliare, deci pot spune ca am o parere cat de cat avizata. Piata e intr-adevar plina de neprofesionisti, ex tau cu agentiile in apartament unde lucra o balena (ce politic incorect sunt) cu familia si care transcriu Piata. Astia sunt insa putini, pentru ca mai mult de jumatate de an nu rezista o astfel de agentie si oricum, nu cred ca e cazul sa generalizam. Pe de alta parte sunt si agentii care lucreaza zi lumina, fac cate 15-20 km pe jos si se plimba cu nspe mii de clienti, din care poate cumpara unul.
Ce iti ofera o agentie pentru comision zici? Pai pana si anunturile alea copiate din Piata, le au intr-o baza de date, care e verificata saptamanal si updatat pretul, iar astfel poti gasi un apartament scos la vanzare acum un an, care nu a avut decat cateva aparitii in Piata, insa in oferta agentiei apare mereu. Gandeste-te cate sute, mii de oferte sunt in ziar, iar agentii trebuie sa le sorteze si sa le verifice saptamanal. Sa punem la socoteala si munca patriotica prestata cand ii arati unui client 20 de imobile, iar acesta iti raspunde ca se mai gandeste, urmand a pune pe drumuri agentii altei agentii si tot asa pana isi da seama ca defapt mai asteapta un an sau doi pana or scadea preturile. Faptul ca preturile sunt cum sunt in Cluj nu e in nici un caz vina agentiilor. De multe ori ne rugam de oameni sa mai lase cateva mii de euro din pret ca sa il putem vinde cumva si sa ne luam totusi un comision bine-meritat, in nici un caz nu umfla nimeni preturile, pentru ca mai bine iei ceva din 40 000 e decat nimic din 50 000. Iti pot garanta ca toti cunoscutii mei din imobiliare procedau asa, plus ca in cazul unei tranzactii reusite, agentii ofera consultanta clientului si la CF, notar, etc. Poti intradevar cumpara si vinde fara agentii, iar daca esti abordat telefonic de acestia le refuzi oferta si nu vei mai fi sacait de acestia. Pierderea e a ta…
De: generalul pe martie 18, 2008
la 11:59 am
Da, bey Nastratine, la prostituate lea gasit cineva rostu? Ce pot sa faca ele si sa nu faca altcineva, mai ales femeile? Deci, nar trebui sa existe prostituate. Da la fotbalisti leai gasit rostu? Ce fac aia de nu pot sa faca altii, mai ales barbatii? Deci, nici fotbalisti nu ar trebui sa existe.
Bine ca leai gasit rost la blogari, ca ce fac ei e nemaipomenit.
De: dadatroll pe martie 20, 2008
la 4:08 am