..fata s-a uitat lung, mirată, şi s-a întors spre mine. ceva nu făcusem bine. i-am zis că pentru mine e prima dată şi că nu ştiu foarte bine cum se procedează, că nu mi s-a mai întâmplat. oricum, când a aflat ce experienţă am în domeniu mi-a spus că n-am nicio şansă.

“no, primul meu credit vreau să-l iau de la voi, şi voi ziceţi că nu se poate?”, am întrebat-o pe fată, măritată după verigheta cu aur alb / galben pe inelarul mâinii drepte, care strălucea sub decolteul generos pe care-l aplecase peste birou. “nu, nu se poate. asta spune calculatorul”. ca să ştiţi: la creditul expresso, de la BRD, afli pe loc, prin nuştiuce soft de-al lor, dacă eşti sau nu eligibil pentru bani. ei bine, eligibil eram. dar nu puteam lua banii pentru că figuram în registrele băncii ca fiind rău-platnic.

Cum mama circului să fiu rău platnic, când n-am nicio rată nicăieri, niciun credit şi numai maică-mii îi datorez bani? m-am scociorât prin memorie ca să aflu cum baiu aş datora BRD-ului bani şi mi-am dat seama: acum ţâşpe ani mi-am făcut şi eu un card de credit la bancă. după o vreme am renunţat la el. nu-l mai alimentam, nu nimica, aveam altul, eţetera. ăsta a rămas în portmoneu până după expirare, aia era în 2005.

şi daaaa! asta era. nu plătisem comisionul de administrare băncii. 40 DE BANI! 40 de bani, pentru banii ăia eu nu puteam lua credit, pentru banii ăia figuram ca rău-platnic. mi-am şi lichidat cardul în ziua aia. am stat la coadă la ghişeu să plătesc, ostentativ, cei 4000 de lei vechi, care ajunseseră, cu dobânda pe 2 ani, la incredibila sumă de 4200 DE LEI VECHI. femeia de la ghişeu mi-a chiar dat chitanţă pe banii ăia, să fie treaba oablă. şi mi-a întins şi o cerere autocopiativă pe care s-o completez că renunţ la card.

băăă, numa astea 2 hârtii or fi costând mai mult decât banii pe care-i datoram!

şi pentru treaba asta, nu mai pot lua credit de la BRD timp de 7 ani. deşi mi-am achitat incredibila datorie.